Somnul bun, secretul unei zile pline de energie


”Somnul este legătura vitală dintre corpurile noastre și starea lor de sănătate”, spunea scriitorul britanic Thomas Dekker încă din secolul al XVII-lea – și câtă dreptate au vorbele lui și în zilele noastre! Trăim într-o epocă plină de provocări și agitație, astfel că un somn odihnitor este esențial pentru buna noastră funcționare. 

Nu vi se întâmplă, de multe ori, ca la finalul unei zile pline să ajungeți acasă și să spuneți: ”Nu vreau nimic decât să dorm mult și bine?” Cu siguranță ați trecut măcar o dată printr-o astfel de stare! Eu, cel puțin, mărturisesc că de fiecare dată când mă simt la capătul puterilor, știu că un somn bun mă va ajuta să îmi revin. Funcționează de fiecare dată! Totul este să am câteva ingrediente necesare pentru acest somn bun – o saltea de primă calitate, un cadru de pat solid, un mediu propice odihnei (preferabil fără prea mult zgomot exterior) și, eventual, o muzică difuză, liniștitoare.

Somnul a fost dintotdeauna considerat aliatul principal al organismului nostru. Relația dintre somnul bun și nivelul de energie (respectiv de perfomanță – fizică și intelectuală) a fost îndelung studiată de către cercetători din diverse domenii. Somnul, de fapt, se bucură, în lumea științifică, de un întreg segment dedicat lui, numit ”știința somnului”. Studii diverse au arătat că orele prea puține de odihnă sau somnul neliniștit, întrerupt și agitat, duc la scăderea nivelului de energie al unei persoane și, implicit, îi influențează activitatea zilnică (în sens negativ).

Pe de altă parte, un somn liniștit, de aproximativ opt ore, netulburat de probleme cauzate de o saltea improprie sau un pat nepotrivit ori de un mediu ostil odihnei, are un efect fantastic asupra capacității noastre de a face față provocărilor fiecărei zile. De aceea este esențial să acordăm o foarte mare importanță patului în care vrem să ne odihnim și, în special, saltelei pe care dormim. Rolul lor este vital pentru ca noi să ne bucurăm de un somn relaxat, sănătos și regenerator, care să ne confere energie și bună-dispoziție. 

Cu atâtea oferte în jurul nostru, știu că poate părea dificil să alegem salteaua perfectă pentru fiecare dintre noi. Avem preferințe diverse, tabieturi, nevoi aparte și, atunci când investim o sumă de bani într-o saltea, vrem să facem alegerea cea mai bună – și totodată durabilă în timp. Așadar, din experiența mea, iată câteva elemente esențiale de care ar trebui să țineți cont când sunteți în căutarea saltelei ideale: 

Tehnologie modernă 

Free Zone este o tehnologie prezentă la saltelele duble YATAS BEDDING, care elimină mișcarea de balans. Astfel, dacă tu și partenerul tău aveți greutăți considerabil diferite, această tehnologie face ca niciunul dintre voi să nu fie deranjat de mișcările din timpul somnului ale celuilalt. Practic, fiecare se bucură de confortul propriului stil de somn. Mi se pare o idee excelentă, atât pentru cuplurile aflate la început de drum, cât și pentru familiile deja închegate.

Gradul de confort

Nu mai este cazul să căutăm acel loc limitat de pe saltea unde simțim că stăm cel mai confortabil! Sistemul Edge Springs, folosit de saltelele YATAS BEDDING, oferă confort sporit pe toată suprafața saltelei (și, totodată, îmbunătățește rezistența în timp a întregului ansamblu, fiind astfel evitat pericolul ”lăsării” colțurilor saltelei). 

Sistemul de susținere

Datorită nucleului de tip monobloc solid, saltelele YATAS BEDDING conferă sprijin ortopedic total, o excelentă susținere pentru spate și mai alea pentru partea inferioară a coloanei; totodată, își păstrează forma și rezistența ani la rând. 

Materialul

O saltea YATAS BEDDING este o investiție în confort și sănătate, mai ales că este echipată cu două fețe, una de vară și una de iarnă. Pentru fața de iarnă, stratul superior al saltelei folosește lână de alpaca, rezultatul fiind un material extrem de fin la atingere, durabil și care încălzește suprafața de dormit. Pe de altă parte, partea superioară a feței de vară, care conține fibre de mătase, are efect de răcorire, atât de util în nopțile toride!

Dacă adăugăm la toate aceste ingrediente esențiale și aspectul estetic deosebit de elegant al unei saltele YATAS BEDDING, precum și mediul de somn igienic și faptul că fermitatea sa o face ideală pentru mai multe poziții de dormit (și perfectă pentru sănătatea coloanei vertebrale), atunci alegerea nu mai este deloc dificilă, ba chiar dimpotrivă. Completăm investiția cu un cadru de pat potrivit saltelei și nu ne mai rămâne decât să ne bucurăm de un somn cu adevărat odihnitor și liniștit, care să ne umple de energie pentru provocările zilei de mâine. 

Somn ușor!

CLOUD LABEL

  • magazin de cumparaturi Romania Snagov Plaza
  • covor
  • covoare
  • covor merinos
  • covor yunsar
  • dormitor
  • paturi yatas
  • covoare traditionale moderne abstracte ieftine
  • covor baie
  • pat ortopedic