Alegeri inspirate, rezultate minunate!


În decorarea (sau redecorarea) fiecărei case, detaliile de design interior sunt cele care pot imprima o personalitate aparte unei camere sau unei întregi locuințe. Un obiect de mobilier, o lustră sau o decorațiune de perete au darul de a oferi încăperii aspectul unic, diferit, care să o facă memorabilă.

Dacă în urmă cu un secol (sau chiar mai puțin) erau la mare căutare obiectele masive, somptuoase, care indicau opulență, care subliniau statutul social al unei familii sau demonstrau avuția acesteia, acum lucrurile s-au schimbat radical. Minimalismul și simplitatea sunt cuvintele de bază. În prezent, am învățat să ne bucurăm mai degrabă de experiențe decât să ne înconjurăm de obiecte, iar cele pe care totuși le alegem pentru a ne crea camera ideală trebuie să fie atât estetice, cât și practice.

Uneori, să alegi simplitatea poate fi dificil. Aici intervine rolul ochiului de specialist: persoana care poate spune ce obiecte se potrivesc sau nu într-un anumit context dat de forma camerei, de lumină, de culoarea pereților, de mobilierul principal și de destinația încăperii. Am apelat și noi la un astfel de specialist pentru a afla câteva idei de decorare a casei sau a apartamentului cu mobilier tip bibliotecă, lustre și accesorii decorative pentru pereți. Iată ce sfaturi utile am aflat:

Cum personalizăm colțurile încăperilor

Bibliotecile simple, cu rafturi și detalii cromate, sunt excelente pentru a umple un colț de birou sau de dormitor, ba chiar un spațiu nefolosit din hol sau bucătărie. Spre exemplu, bibliotecile Rafevi pot fi ușor ”asortate” cu diverse alte tipuri de mobilier în aceleași tonuri, indiferent de încăpere, iar forma lor le face să fie ideale pentru orice colț al casei.

Vă puteți chiar juca puțin cu ele, dacă achiziționați mai multe astfel de corpuri, ca să creați un ansamblu inedit – spre exemplu, puse față în față sau în evantai. Iar un obiect precum biblioteca de nuc galben este ideal pentru o cameră de copii sau un birou din care lipsește vitalitatea, unde culorile sunt mai terne și atmosfera pare apăsătoare. Înveseliți tot spațiul cu o singură alegere inspirată!

Arta luminii

În orice încăpere lumina naturală este importantă. Dar nu putem beneficia de ea constant și, uneori, în funcție de spațiul locativ, poate nu o avem deloc. Astfel că lustrele ne pot deveni cei mai buni prieteni, dacă alegem o lumină care să ne ajute (nu să ne obosească) și un obiect de iluminat care să decoreze tavanul în ton cu restul camerei. Și înspre care să ne fie drag să ne uităm. O gamă excelentă în acest sens este Begusa, care încântă prin formele geometrice ale lustrelor sale metalice, pline de detalii originale și gândite să decoreze orice tip de spațiu, de la cel de birou la cel de dormitor, de la studiouri la spații industriale.

Pentru iubitorii minimalismului pur, Begusa oferă corpuri de iluminat incredibil de simple și de efect, iar pentru cei care vor și puțină variație tematică, pune la dispoziție geometrii dantelate superbe, în alb sau negru, după preferințe. Aceste lustre merg cel mai bine cu mobilier în același ton – adică din materiale moderne, ușoare, chiar cu același aspect metalic – și mai puțin sau deloc cu corpuri de mobilier din lemn masiv, lăcuit, opulent și greoi.

Și pereții merită puțină cochetărie

Cumva, pereții au fost mereu prinși între extreme: ori zugrăviți (mai ales în alb) și apoi căptușiți cu mobilă, ori tapetați cu tablouri și diverse alte decorațiuni, mai ceva ca la o galerie de artă. Dar și pereții au nevoie să respire, au nevoie de puțină cochetărie, au nevoie de estetică, dincolo de funcționalitate. Moda prezentului este să îi personalizăm cu decorațiuni 3D, dar nici cele 2D nu sunt de lepădat (mai ales într-o piață atât de creativă precum cea pe care o avem la dispoziție acum). Partea minunată a accesoriilor de perete este că ai aproape orice transpus în așa ceva: vrei cai, păsări, animale sălbatice, pisici, câini, frunze, valuri? Sunt. Vrei linii abstracte, geometrii care să intrige sau forme concrete care indică stabilitate și fermitate? Există. Vrei o tablă de șah sau un pachet de cărți de joc, pahare, roți, sticle sau te miri ce alt obiect? Da, se poate să le ai!

Sfatul specialistului este să nu le arunci pe toate la grămadă. Cu cât ai mai multe obiecte pe un perete, cu atât nu vor mai ieși în evidență și farmecul lor individual se va pierde. Nu vă fie frică de spațiul deschis, de spațiul gol de pe perete, în care personalitatea să fie dată de un singur accesoriu sau de o suită simplă cu decorațiuni care să formeze o poveste. Întotdeauna alegerile inspirate sunt cele care dau rezultatele minunate. Nu doar că vă veți simți bine în camera astfel creată, dar aceasta va fi apreciată și de cei care vă vor trece pragul.
 

CLOUD LABEL

  • magazin de cumparaturi Romania Snagov Plaza
  • covor
  • covoare
  • covor merinos
  • covor yunsar
  • dormitor
  • paturi yatas
  • covoare traditionale moderne abstracte ieftine
  • covor baie
  • pat ortopedic